marți, 17 aprilie 2012

Ordonanţă de urgenţă nr. 69 din 30/06/2010

privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală

________________________________________
___________
Text actualizat la data de 11.06.2011. Actul include modificările din următoarele acte:
- Legea nr. 76/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 08/06/2011.


___________
Pus în aplicare prin:
- Norma publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 537 din 02/08/2010.


Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, constă în necesitatea reducerii consumului de energie în locuinţe, în condiţiile asigurării şi menţinerii condiţiilor de climat interior în cadrul acestora, prin promovarea de măsuri incluse în Planul naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice,
având în vedere faptul că Directiva 2006/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice şi de abrogare a Directivei 93/76/CEE a Consiliului prevede planuri naţionale de eficienţă energetică la utilizatorii finali, precum şi măsuri instituţionale şi legislative pentru realizarea acestora,
luând în considerare prevederile Directivei 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanţa energetică a clădirilor, pentru aplicarea unor măsuri financiare în sprijinul reducerii consumurilor energetice şi a creşterii numărului de clădiri cu consum redus de energie din sursele clasice,
în scopul reducerii consumului de energie în clădirile de locuit, ca măsură de protecţie socială a populaţiei prin reducerea cheltuielilor cu întreţinerea locuinţelor ca urmare a eliminării subvenţiei la energia termică şi a creşterii preţului combustibilului utilizat pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum,
având în vedere necesitatea diminuării efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a creşterii independenţei energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire şi a apei calde de consum, precum şi a ameliorării aspectului urbanistic al localităţilor,
ţinând cont de faptul că prin adoptarea de urgenţă a prezentului act normativ se vor realiza susţinerea creşterii economice şi contracararea efectelor negative pe care criza financiară internaţională actuală le poate avea asupra sectorului energetic şi al construcţiilor, inclusiv prin utilizarea resurselor energetice naţionale,
în considerarea faptului că executarea lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit vizează susţinerea operatorilor economici din domeniul construcţiilor, al instalaţiilor pentru construcţii, precum şi crearea de noi locuri de muncă,
neadoptarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ conduce la grevarea în continuare a bugetului statului cu cheltuieli de tipul celor efectuate în temeiul unor programe naţionale privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe în cazul blocurilor de locuinţe ale căror asociaţii de proprietari pot susţine financiar executarea lucrărilor de reabilitare termică,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,


Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.


CAPITOLUL I
Dispoziţii generale


Art. 1. - Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor tip locuinţe unifamiliale, denumite în continuare clădiri de locuit, constituie acţiune de interes public în scopul reducerii consumurilor energetice la consumatorii finali, cu efect direct în reducerea costurilor cu încălzirea şi prepararea apei calde de consum şi indirect în reducerea consumului de combustibil convenţional şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Art. 2. - (1) Scopul prezentei ordonanţe de urgenţă este facilitarea accesului asociaţiilor de proprietari - persoane juridice fără scop patrimonial - şi a proprietarilor locuinţelor unifamiliale - persoane fizice, denumiţi în continuare beneficiari, la contractarea de credite bancare acordate de instituţii de credit, denumite în continuare finanţatori, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată pentru executarea lucrărilor de intervenţie privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit.
(2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile beneficiarilor clădirilor de locuit construite şi recepţionate până la sfârşitul anului 2000.
Art. 3. - Lucrările de intervenţie privind reabilitarea termică care pot fi finanţate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă cuprind:
a) reabilitarea termică a anvelopei clădirii şi a instalaţiilor aferente;
a1) repararea şi/sau închiderea, după caz, a balcoanelor/logiilor blocurilor de locuinţe, în condiţiile respectării reglementărilor tehnice în vigoare privind asigurarea ventilării naturale a încăperilor;
___________
Litera a1) a fost introdusă prin punctul 1. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


b) repararea, după caz, înlocuirea/achiziţionarea cu montaj a centralei termice de bloc/scară, respectiv a centralei termice aferente locuinţei unifamiliale, precum şi a instalaţiilor aferente acesteia;
c) introducerea, după caz, a unor sisteme alternative pentru asigurarea parţială/totală a energiei pentru apă caldă de consum, iluminat şi/sau încălzire.
Art. 4. - Reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare şi dobândă subvenţionată cuprinde următoarele etape:
a) expertizarea tehnică, certificarea energetică şi auditul energetic al clădirii existente şi proiectarea lucrărilor de intervenţie;
b) executarea lucrărilor de intervenţie;
c) recepţia şi certificarea energetică a clădirii la terminarea lucrărilor;
d) recepţia finală, la expirarea perioadei garanţiei de bună execuţie a lucrărilor.
Art. 5. - (1) Decizia de reabilitare termică a clădirilor de locuit în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se ia de către beneficiar.
(2) În cazul asociaţiei de proprietari, hotărârea pentru executarea lucrărilor de reabilitare termică şi de contractare a unui împrumut bancar în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se va lua cu votul a minimum 90% din membrii asociaţiei de proprietari. Hotărârea adunării generale a asociaţiei de proprietari se va aduce la cunoştinţa tuturor proprietarilor din condominiu, inclusiv a celor care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari, prin afişare la avizierul asociaţiei, în termen de 5 zile de la data când a fost adoptată.
Art. 6. - (1) În situaţia în care executarea lucrărilor de intervenţie prevăzute la art. 3 se autorizează în condiţiile legii, certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit se eliberează în regim de urgenţă, cu scutire de taxă, prin exceptare de la prevederile legale în vigoare.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru executarea lucrărilor de intervenţie privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit, autorizaţia de construire se emite fără prezentarea titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţie, a extrasului de plan cadastral şi a extrasului de carte funciară de informare.
Art. 7. - Expertizarea tehnică, proiectarea şi verificarea proiectelor, executarea şi recepţia lucrărilor şi dirigenţia de şantier se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, iar certificarea şi auditul energetic se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, cu modificările ulterioare, a actelor subsecvente acestora, precum şi a reglementărilor tehnice în vigoare la data proiectării/executării lucrărilor de intervenţie.


CAPITOLUL II
Finanţarea şi garantarea


Art. 8. - Expertiza tehnică, certificatul de performanţă energetică şi auditul energetic ale clădirii existente, documentaţia pentru autorizarea lucrărilor de intervenţie, după caz, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie, precum şi certificatul de performanţă energetică a clădirii reabilitate termic se realizează, în condiţiile legii, prin grija beneficiarului şi se finanţează din sursele proprii ale acestuia.
Art. 9. - Executarea lucrărilor de intervenţie se finanţează astfel:
a) din sursele beneficiarilor şi/sau din alte surse, constituind contribuţia proprie a beneficiarilor şi reprezentând minimum 10% din valoarea totală a cheltuielilor prevăzută în devizul general;
b) din credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, contractate de beneficiari şi garantate în procent de 100% de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele şi în contul statului, reprezentând maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor prevăzută în devizul general.
___________
Art. 9. a fost modificat prin punctul 2. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


Art. 10. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 9, autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea asociaţiilor de proprietari, pot finanţa, din fondurile aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale şi/sau din alte surse legal constituite, în cuantum de maximum 30% din valoarea totală a cheltuielilor prevăzută în devizul general, următoarele:
a) executarea lucrărilor de intervenţie, în care poate fi inclus şi cuantumul de minimum 10% prevăzut la art. 9 lit. a);
b) elaborarea documentaţiilor prevăzute la art. 8.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 3. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


(2) Criteriile de selecţie, cuantumul şi condiţiile de finanţare, în aplicarea prevederilor alin. (1), se stabilesc şi se aprobă prin hotărâre a consiliului local.
Art. 11. - Perioada de rambursare a creditelor bancare cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată este de maximum 5 ani.
Art. 12. - (1) Dobânda aferentă creditelor bancare cu garanţie guvernamentală acordate beneficiarilor se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.
(2) Structura dobânzii, precum şi plafonul maxim al creditului cu garanţie guvernamentală, pe beneficiar, se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Orice alte costuri aferente creditului, precum şi penalităţile percepute de finanţator ca urmare a neplăţii ratelor la termenele scadente conform graficului de rambursare a creditului aprobat se suportă de către beneficiar.
Art. 13. - (1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului în favoarea finanţatorilor care acordă credite beneficiarilor.
(2) Între Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. se încheie o convenţie prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în derularea finanţării prin credite bancare cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată.
(3) Beneficiarul va garanta prin angajament asumat de către proprietarii locuinţelor unifamiliale sau ai celor din blocurile de locuinţe, în calitate de fidejusori, pentru recuperarea sumelor neplătite de beneficiar rezultate din executarea garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele şi în contul statului.
(4) Asupra imobilelor incluse în programul prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se notează în partea a III-a a cărţii funciare a imobilelor existenţa contractului de împrumut şi a convenţiei de fidejusiune.
(41) La încheierea contractelor de credit, beneficiarii proprietarii locuinţelor unifamiliale, persoane fizice, respectiv membrii asociaţiei de proprietari încheie convenţiile de fidejusiune în cadrul instituţiilor de credit.
___________
Alineatul (41) a fost introdus prin punctul 4. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


(42) Prin excepţie de la prevederile alin. (41), nu încheie convenţie/convenţii de fidejusiune membrul/membrii asociaţiilor de proprietari care finanţează, din venituri proprii, cota-parte ce îi/le revine din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie din devizul general.
___________
Alineatul (42) a fost introdus prin punctul 4. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


(5) La transmiterea dreptului de proprietate, dobânditorul se subrogă în drepturile şi obligaţiile proprietarului fidejusor.
(6) În cazul în care se achită contravaloarea împrumutului, notarea prevăzută la alin. (4) se radiază în condiţiile legii.
(7) În cazul în care beneficiarul este o asociaţie de proprietari, proprietarii din blocul de locuinţe sunt obligaţi să plătească sumele neplătite de beneficiar rezultate din executarea garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele şi în contul statului, în limita cotei-părţi ce le revine din valoarea creditului, proporţional cu cota-parte indiviză deţinută de fiecare proprietar din proprietatea comună.
Art. 14. - Între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi finanţatorii care acordă credite bancare beneficiarilor în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se încheie convenţii, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în finanţarea dobânzii subvenţionate aferente sumelor utilizate din creditele acordate, în limita plafonului anual aprobat cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.


CAPITOLUL III
Executarea şi recuperarea garanţiilor de stat


Art. 15. - (1) Sumele rezultate din executarea garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele şi în contul statului se plătesc finanţatorului de către Ministerul Finanţelor Publice din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, pe baza documentelor justificative prezentate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) ce urmează a fi recuperate sunt scadente începând cu ziua următoare datei efectuării plăţii de către Ministerul Finanţelor Publice.
(3) Înscrisurile întocmite de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda naţională, constituie titluri de creanţă şi cuprind elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Creanţele individualizate în aceste titluri sunt asimilate creanţelor fiscale.
(4) În termen de 15 zile de la data efectuării plăţilor prevăzute la alin. (1), titlurile de creanţă împreună cu dovada comunicării acestora se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea colectării potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cadrul aceluiaşi termen titlul de creanţă se comunică debitorului.
(5) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la împlinirea termenului de 60 de zile de la data comunicării acestuia către debitor.
(6) Sumele încasate potrivit alin. (4) constituie venituri ale bugetului de stat şi se virează într-un cont de venituri bugetare distinct.
(7) Dispoziţiile art. 154 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul executării silite pentru stingerea creanţelor datorate bugetului de stat rezultate din executarea garanţiilor emise în numele şi în contul statului, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.


CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale


Art. 16. - (1) Plafonul anual al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 13 alin. (1) se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(11) Proprietarii persoane fizice ai locuinţelor unifamiliale şi asociaţiile de proprietari pot beneficia de credite pentru executarea lucrărilor de intervenţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă dacă nu înregistrează mai mult de două rate scadente şi neachitate la plata facturilor la utilităţi, în ultimele 3 luni calendaristice anterioare evaluării condiţiilor de acordare a creditelor de către finanţator.
___________
Alineatul (11) a fost introdus prin punctul 5. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


(2) Condiţiile generale de acordare a creditelor, a garanţiilor guvernamentale, criteriile de eligibilitate pentru beneficiari, bănci şi operatori economici cu activitate în construcţii, precum şi regulile de gestionare a subvenţiilor şi garanţiilor se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, elaborate de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 7 zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 17. - Atribuirea contractelor de servicii privind executarea lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit prin credite bancare cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată se efectuează în condiţiile legii.
Art. 18. - Executarea lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se realizează cu scutire de la virarea cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului, prin exceptare de la prevederile legale în vigoare.


PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
Adriean Videanu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 30 iunie 2010.
Nr. 69.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu