sâmbătă, 28 aprilie 2012

APEL PREZENTARE DOCUMENTE

TOTI PROPRIETARII DIN BLOCUL 20 B 1 SUNT RUGATI SA SE PREZINTE PANA PE DATA DE 02.05.2012, LA PRESEDINTELE ASOCIATIEI, CU ACTUL DE PROPRIETATE SI CARTEA DE IDENTITATE (ORIGINALUL), IN VEDEREA COMPLETARII LISTEI PROPRIETARILOR, PENTRU DEPUNEREA DOSARULUI DE REABILITARE TERMICA A BLOCULUI. AU REFUZAT SA SEMNEZE LISTA CU PROPRIETARII AP. 13;19;25;30;34 SI 37. VA MULTUMIM ! COMITETUL EXECUTIV,

vineri, 27 aprilie 2012

ANUNT PASTRAREA LINISTII

PASTRATI ORDINEA SI LINISTEA IN CONFORMITATE CU LEGEA 61/1991, TULBURAREA LINISTII LOCATARILOR ESTE INTERZISA INTRE ORELE 22-8 SI 13-14. EXTRAS ...ART. 3 Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: 26) tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora; ART. 4. Contravenţiile prevăzute la art. 3 se sancţionează după cum urmează: c) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele prevăzute la pct. 2), pct. 5)-7), pct. 8)-10), pct. 13), 15), 19), 20), 26), 27), 29) şi pct. 32); COMITETUL EXECUTIV

ANUNT

Toti proprietarii din blocul 20 B1 sunt rugati sa prezinte presedintelui/administratorului asociatiei actul de proprietate in original, impreuna cu actul de identitate, in vederea inscrierii in lista ce urmeaza fi anexata la dosarul privind intrarea in programul de reabilitare termica a blocului. 26.04.2012 COMITETUL EXECUTIV

PROCES VERBAL nr. 30 din data de 24.04.2012 al Adunarii Generale

La sedinta din data de 24.04.2012 a Adunarii Generale a Asociatiei de Proprietari, blocul 20B1, din municipiul Bucuresti, str. Bogdan Gheorghe Tudor, nr. 4, sectorul 3, convocata pentru prima data, din totalul de 44 de proprietari membrii ai asociatiei, au fost reprezentati un numar de 8 proprietari de apartamente si 17 proprietari au fost prezenti personal, in total 25 proprietari. Prezenta la sedinta a fost de 56,8 % ( prezenti+ reprezentati legal), adunarea generala fiind statutara si intrunita conform prevederilor legale in vigoare. Ordinea de zi a sedintei a fost : 1. Aprobarea de Adunarea Generala a asociatiei a masurii de intrare in programul de reabilitare termica in conformitate cu HCL Sector 3 din 02.02.2012; 2. Aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli; Comitetul Executiv a propus completarea ordinii de zi dupa cum urmeaza: 3. Aprobarea folosirii sumelor pentru reparatii din fondul de rulment pana la incasarea fondului de reparatii; 4. Elaborarea de norme privind ordinea si curatenia in blocul nostru( pastrarea linistii intre orele 13-14 si 22-08 conform Legii 61/1991; interzicerea stationarii in holul de la intrare si scara blocului; pastrarea curateniei la partile comune:scara, hol si ghene; interzicerea fumatului in lift si spatiile comune, fiind pericol de incendiu; interzicerea aruncarii pe fereastra a gunoiului sau alte obiecte: mucuri de tigari, resturi alimentare pentru caini si pisici, etc.; interzicerea urcarii in lift cu obiecte voluminoase sau care pot zgaria peretii cabinei); 5. Amanarea hotararii privind impunerea unei taxe pentru cainii detinuti de locatari din blocul nostru, pana la urmatoarea adunare generala. Fiind supusa la vot ordinea de zi a fost aprobata in unanimitate. In urma dezbaterilor purtate in timpul sedintei intre proprietari prezenti personal sau prin imputernicit, s-au luat urmatoarele hotarari: Punctul 1 -,, Aprobarea de Adunarea Generala a asociatiei a masurii de intrare in programul de reabilitare termica gratuita a blocului in conformitate cu HCL Sector 3 din 02.02.2012’’. Toti proprietarii vor prezenta actul de proprietate si celelalte documente necesare si vor semna tabelele ce cuprind dosarul ce urmeaza a fi depus la primarie. Proprietarii care au venituri mai mici decat salarului madiu net pe economie vor prezenta documente justificative (adeverinte, talon de pensie, etc.) la termentele stabilite de comitet. Reabilitarea se poate face gratuit numai daca 50%+1 proprietari, indeplinesc conditia stabilita. 25 voturi pentru, reprezentand 100 % din totalul proprietarilor reprezentati; 0 voturi contra, reprezentand 0 % din totalul proprietarilor reprezentati; 0 voturi abtineri, reprezentand 0 % din totalul proprietarilor reprezentati; Se aproba. Punctul 2- ,, Aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli; 0 voturi pentru, reprezentand 0 % din totalul proprietarilor reprezentati; 25 voturi contra, reprezentand 100 % din totalul proprietarilor reprezentati; 0 voturi abtineri, reprezentand 0 % din totalul proprietarilor reprezentati; Nu se aproba. Punctul 3 - ,, Aprobarea folosirii sumelor pentru reparatii din fondul de rulment pana la incasarea fondului de reparatii, numai pentru zugravirea holului de la intrare si modernizat cabina lift, nu si pentru inlocuire instalatie apa calda- subsol si sistem video’’. 22 voturi pentru, reprezentand 88 % din totalul proprietarilor reprezentati; 3 voturi contra, reprezentand 12 % din totalul proprietarilor reprezentati (ap. 42,5, 36); 0 vot abtineri, reprezentand 0 % din totalul proprietarilor reprezentati; Se aproba. Punctul 4 - ,, Elaborarea de norme privind ordinea si curatenia in blocul nostru (pastrarea linistii intre orele 13-14 si 22-08 conform Legii 61/1991; interzicerea stationarii in holul de la intrare si scara blocului; pastrarea curateniei la partile comune: scara, hol si ghene; interzicerea fumatului in lift si spatiile comune, fiind pericol de incendiu; interzicerea aruncarii pe fereastra a gunoiului sau alte obiecte: mucuri de tigari, resturi alimentare pentru caini si pisici, etc.; interzicerea urcarii in lift cu obiecte voluminoase sau care pot zgaria peretii cabinei); Vor fi afisate la avizier precum si la ghenele de gunoi anunturi privind respectarea linistii, curateniei, interzicerea stationarii si fumatului, protejarea proprietatii comune. 24 voturi pentru, reprezentand 96 % din totalul proprietarilor reprezentati; 1 voturi contra, reprezentand 4 % din totalul proprietarilor reprezentati (ap. 23); 0 voturi abtineri, reprezentand 0 % din totalul proprietarilor reprezentati; Se aproba. Punctul 5 - ,, Amanarea hotararii privind impunerea unei taxe pentru cainii detinuti de locatarii din blocul nostru, pana la urmatoarea adunare generala. 23 votouri pentru, reprezentand 92 % din totalul proprietarilor reprezentati; 2 voturi contra, reprezentand 8 % din totalul proprietarilor reprezentati ( ap. 23, 26); 0 vot abtineri, reprezentand 0 % din totalul proprietarilor reprezentati; Se aproba. Pentru care a fost incheiat prezentul proces verbal. COMITETUL EXECUTIV

marți, 17 aprilie 2012

Explicatii reabilitare termica

Proprietarii care nu vor reabilitare termică pot fi daţi în judecată

data: 16.08.2011,

• Pentru începerea lucrărilor este necesară o hotărîre a majorităţii proprietarilor din bloc, care vor plăti şi partea celor care nu doresc izolare termică
• Ulterior, asociaţia se poate îndrepta în instanţă pentru recuperarea datoriei de la răuvoitori

Reabilitarea termică a blocurilor rămîne una dintre problemele care interesează şi agită încă asociaţiile de proprietari. Teoretic, există în acest moment trei variante prin care se poate realiza finanţarea unei lucrări de anvelopare: programul guvernamental 50-30-20 (cifrele corespunzînd procentelor din valoarea lucrărilor, suportate de stat, primărie şi respectiv asociaţia de proprietari), contractarea unui credit subvenţionat de stat sau plata lucrărilor în regie proprie. În oricare dintre cazuri însă, calea legală a autorizării lucrării (care implică şi reducerea cu 50% a impozitului pe locuinţă pentru o perioadă de unul sau trei ani) este ca întregul imobil să fie reabilitat termic, şi nu doar cîteva apartamente sau o scară, aşa cum se practică la foarte multe asociaţii de proprietari.

87 de blocuri reabilitate termic prin programul guvernamental

Programul 50-30-20 a fost lansat în 2008 de guvernul Tăriceanu, însă în acel an niciun bloc din România nu a beneficiat de finanţare din partea guvernului. El a fost preluat de guvernul Boc, care a asigurat şi bani, astfel încît pe parcursul anilor 2009 şi 2010 au existat lucrări de reabilitare termică a blocurilor. Potrivit datelor oficiale, în 2009, la Braşov au fost reabilitate termic 51 de blocuri, la care s-au adăugat alte 36 finanţate în 2010 şi dintre care o parte au fost finalizate sau urmează să fie gata anul acesta. Fondurile acordate de guvern, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (acum, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului), în anul 2009, către Braşov, au fost în valoare de 12,813 milioane de lei, completate de municipalitatea braşoveană cu alte 7,689 milioane de lei. În 2010, guvernul a alocat 6,138 milioane de lei, iar primăria, alte 3,683 milioane de lei. În anul 2011, pînă la acest moment, nu au fost alocaţi bani pentru programul 50-30-20. MDRT a obţinut însă o de la Comisia Europeană o realocare a fondurilor europene neconsumate prin programele de finanţare în desfăşurare şi are intenţia de a asigura finanţarea reabilitării termice a blocurilor din aceste fonduri, care vor fi probabil alocate în această toamnă. Potrivit purtătorului de cuvînt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, există în acest moment peste 500 de solicitări din partea asociaţiilor de proprietari pentru accesarea programului 50-30-20, iar depunerea de cereri continuă. În afară de blocurile care au primit deja finanţare, primăria a întocmit, iar Consiliul Local a aprobat, documentaţia tehnică (studii de fezabilitate şi proiect tehnic) pentru alte 45 de blocuri care n-au mai beneficiat de finanţare. Aceste proiecte le sînt puse gratuit la dispoziţie asociaţiilor de proprietari, în cazul în care doresc să realizeze lucrarea pe cont propriu.

Credite subvenţionate pentru proprietarii interesaţi

Actul normativ care oferă posibilitatea finanţării reabilitării termice prin credite subvenţionate este OUG 69/30 iunie 2010, actualizată. Faţă de programul 50-30-20, programul poate fi accesat şi de către proprietari de locuinţe multi sau unifamiliale (case). Cheltuielile eligibile sînt cele pentru reabilitarea termică a anvelopei clădirii şi a instalaţiilor aferente, repararea sau înlocuirea/achiziţionarea cu montaj a centralei termice de bloc/scară, respectiv a centralei termice aferente locuinţei unifamiliale, precum şi a instalaţiilor aferente acesteia, precum şi introducerea unor sisteme alternative pentru asigurarea parţială sau totală a energiei pentru prepararea apei calde de consum, iluminat şi/sau încălzire. Printr-o modificare apărută din 11 iunie 2011, lucrările au fost extinse şi la repararea şi/sau închiderea balcoanelor/logiilor blocurilor de locuinţe, în condiţiile respectării reglementărilor tehnice în vigoare privind asigurarea ventilării naturale a încăperilor. În cazul asociaţiilor de proprietari, decizia trebuie luată cu votul a 90% din membrii acesteia. Asociaţia de proprietari este eligibilă în condiţiile în care atît asociaţia, cît şi fiecare membru al său nu înregistrează mai mult de două rate scadente şi neachitate la plata cotei de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari în ultimele trei luni calendaristice anterioare evaluării eligibilităţii de către finanţator. Beneficiarul trebuie să respecte, de asemenea, condiţiile din normele de creditare ale băncii căreia i se adresează. Lucrările de intervenţie vor fi finanţate din sursele proprii ale beneficiarilor, în cuantum de minimum 10% din valoarea de execuţie, şi din credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobîndă subvenţionată. Creditele sînt garantate integral prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) în numele şi în contul statului. Valoarea creditului nu poate depăşi 90% din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie. Pe lîngă cei 10% din valoarea lucrărilor, proprietarii mai trebuie să suporte din fonduri proprii expertiza tehnică, certificatul de performanţă energetică şi auditul energetic ale clădirii existente, documentaţia pentru autorizarea lucrărilor de intervenţie, şi, după caz, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie, precum şi certificatul de performanţă energetică a clădirii reabilitate termic. În cazul lucărilor făcute în regie proprie, proprietarii din cadrul asociaţiei plătesc integral lucrările şi costul documentaţiei tehnice necesare şi lucrării de reabilitare.

Proprietarii care nu vor pot fi acţionaţi în judecată

Pentru ca lucrarea să fie făcută şi recunoscută legal, primul pas este luarea unei decizii în cadrul Adunării Generale a asociaţiei de proprietari.
Potrivit purtătorului de cuvînt al primăriei, dacă nu se accesează varianta creditelor subvenţionate, unde este necesar ca 90% dintre proprietari să-şi dea acordul pentru începerea demersurilor şi să-şi asume plata, în restul cazurilor este de ajuns ca doar 50% plus 1 dintre proprietari să fie de acord. Partea de finanţare a celor care nu doresc izolarea termică poate fi suportată de asociaţie, urmînd ca recuperarea banilor să se facă în instanţă.
Odată luată hotărîrea în adunarea generală, persoana care reprezintă asociaţia trebuie să depună solicitarea pentru emiterea Certificatului de urbanism (CU), în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. După depunerea cererii, în cazul programului 50-30-20, primăria este cea care se ocupă de obţinerea tuturor autorizaţiilor şi avizelor. În celelalte două cazuri, sarcina completării dosarului revine asociaţiei, însă poate fi delegată şi firmei alese să facă lucrările, dacă se încheie un contract în acest sens. „Actele necesare completării dosarului sînt precizate în CU, iar pentru informaţii suplimentare, cetăţenii interesaţi se pot adresa Biroului relaţii cu asociaţiile de proprietari“, a precizat Sorin Toarcea.

Autorizarea se face doar pentru un imobil întreg

Ulterior obţinerii autorizaţiei de construire şi încheierii contractului cu firma de construcţii, se anunţă începerea lucrărilor. „Este foarte important de precizat că primăria Braşov nu are firme agreate pentru a face lucrări de izolare termică. Se recomandă însă ca firma aleasă să ofere garanţie pentru lucrare“, explică purtătorul de cuvînt al Primăriei. Potrivit oficialului primăriei, autorizaţia nu poate fi obţinută decît pentru o clădire întreagă, unitar. Asta înseamnă că un bloc trebuie izolat în întregime, şi nu doar pe bucăţi de faţadă sau pe scări.
„Orice lucrare realizată parţial nu este autorizată, nu atrage beneficii de tipul reducerii impozitului pe locuinţă şi poate duce la amenzi substanţiale pentru cei care au realizat-o“, a avertizat oficialul primăriei. Dacă într-un imobil există mai multe asociaţii de proprietari (de exemplu, în situaţia în care fiecare scară are propria asociaţie), hotărîrea privind realizarea izolării termic trebuie luată de fiecare asociaţie în parte, iar cererea pentru obţinerea certificatului de urbanism trebuie depusă tot de către fiecare asociaţie. Pe de altă parte însă, există multe situaţii în care proprietari de apartamente sau scări întregi şi-au realizat izolarea termică. În astfel de cazuri, singura soluţie pentru autorizarea lucrărilor este obţinerea autorizaţiei pentru întreg imobilul şi realizarea izolării pe întreg imobilul. Depinde doar de firma de construcţii dacă va accepta continuarea lucrării sau va dezafecta izolaţia anterioară pentru a realiza lucrarea din nou, unitar, pentru întreg blocul.

Scutire la impozit cu 50%

În vederea stimulării realizării lucrărilor de reabilitare şi modernizare termică şi estetică a clădirilor, Consiliul Local a aprobat o hotărîre care reduce cu 50% impozitul pe clădiri. Reducerea se aplică pe o perioadă de trei ani pentru contribuabilii persoane fizice care au efectuat lucrări de reabilitare termică din resurse financiare proprii şi pe o perioadă de un an, dacă lucrarea a fost executată prin programul 50-30-20. În plus, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: imobilul pentru care se solicită facilitatea fiscală să fie utilizat ca locuinţă de domiciliu; contribuabilii, persoane fizice, proprietari ai imobilelor respective, să nu aibă obligaţii datorate şi neachitate la bugetul local, cu excepţia celor aflate în litigiu, şi lucrările de reabilitare şi modernizare termică a clădirilor să fie executate în baza autorizaţiei de construire eliberată în condiţiile legii. Pentru reducere, trebuie depusă o cerere, iar facilitatea se aplică din prima zi a lunii următoare celei în care depune cererea însoţită de documentaţia aferentă. Documentaţia include şi procesul verbal de recepţie a lucrărilor.

PROCESUL VERBAL al şedinţei extraordinare a Consiliului Local Sector 3 din data de 05.04.2012

MUNICIPIUL BUCURESTI
CONSILIUL LOCAL SECTOR 3





Convocarea acestei şedinţe a fost făcută de Primarul Sectorului 3 prin Dispoziţia nr.2796/02.04.2012.
Şedinţa a început sub conducerea doamnei consilier Maria Mirela Dinu.
Au participat doamnele şi domnii consilieri, dl.Viceprimar – Victor Tartacuta, dl. Secretar al Sectorului 3 - Marius Mihaita, dl. Director Dobranici Vasile – Directia Juridica si Patrimoniu, d-na Director Mirela Ionita – Directia Economica, dl. Director Ene Lucian – Directia Invatamant Cultura, dl. Popescu Marius – Sef Serviciu Achizitii Investitii, d-ra Macuc Cristina - Agentia B365, d-nii Cojocariu Alexandru, Oprea Daniel si Nicolescu Ionut– cetateni ai Sectorului 3.
La sedinta a participat un numar de 23 consilieri din numarul total de 27.
Au lipsit domnii consilieri Balota Mihai, Monda Cosmin, Duminica Doina si Banu Alina.

D-na Presedinte

Buna ziua doamnelor si domnilor consilieri, declar deschisa sedinta extraordinara din data de 05.04.2012. Prezenti sunt 23 consilieri. Va supun spre aprobare ordinea de zi cu cele 4 puncte. Daca sunt propuneri sau obiectiuni? Nu sunt, v-as ruga sa votati!
21 pentru
Punctul 1 de pe ordinea de zi, “Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local Sector 3 din data de 29.03.2012”. Daca sunt propuneri sau obiectiuni? Nu sunt, v-as ruga sa votati!
23 pentru
Punctul 2 de pe ordinea de zi, “Proiect de hotarare privind aprobarea preluării integrale de către Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a finanţării cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie ce au drept scop creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, corespunzătoare cotei de 50% ce revine Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului”. Daca sunt propuneri sau obiectiuni? Va rog, d-le consilier Nitu!

Dl. consilier Nitu Mihai

Multumesc, d-na presedinte! Am un amendament la punctul 2 de pe ordinea de zi. Propun consiliului sa nu se renunte la cota de 50% ce ii revine Ministerului Dezvoltarii si Turismului. Vreau sa supuneti la vot acest amendament. Pentru ca in conditiile in care noi avem acum 8 milioane euro pentru reabilitare termica, daca ar contribui si ministerul cu cota de 50%, noi, in conditiile date, dau un exemplu , in loc sa reabilitam 50 de blocuri am putea sa reabilitam 100 de blocuri.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Stimati colegi, totusi nu mi se pare normal acum, sa votam, sa preluam noi cota ce revine Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, intrucat noi avem ministru de la Sectorul 3, este imposibil sa preluam noi aceasta cota atata timp cat nu suntem in stare sa oferim acea gratuitate la toate asociatiile de proprietari si incercam sa ghidonam numai catre unele, contrar si acelei hotarari din februarie care spune ca se absoarbe acea cota a cheltuielii de 20% care trebuie suportata de catre asociatia de proprietari. Numai acolo unde sunt majoritatea, cei care au nevoi sociale si care au veniturile sub medie. Haideti, totusi sa analizam oportunitatea, sa oferim cetatenilor din sectorul 3 oportunitatea de a-si reabilita blocurile gratuit asa cum se face si in alte sectoare. Nu sa preluam noi cota Ministerului Dezvoltarii Regionale, hai sa o preluam pe aia de 20% intai si pe urma sa…

D-na Presedinte

Pai am preluat-o, tocmai ati votat-o la sedinta anteriora, dar d-voastra ati votat impotriva.
Dl. consilier Tudorache Cristian

Stimata presedinta de consiliu, am votat pentru. Una la mana. Si a doua la mana, acea hotarare de consiliu era o cacealma. Care va spun clar ce spunea. Spunea ca ....

D-na Presedinte

Daca ati votat pentru, de ce ati votat? Ati votat pentru o cacealma?

Dl. consilier Tudorache Cristian

Nu, nu am votat pentru o cacealma, am votat cu cererea de a analiza oportunitatea sa extindem la toate asociatiile de proprietari acea hotarare. Nu numai cum vreti d-voastra, catre anumite asociatii.
D-na Presedinte

D-le consilier, am avut si atunci o disputa pe tema aceasta si daca citeati materialele nu era asa . D-le viceprimar, va rog!
Dl. Viceprimar

D-lor consilieri, departe de a ne fi inspirat din materialele pe care le imprastiati prin blocuri, in sensul ca veti realiza termoizolarea gratis, a fost pur si simplu ideea noastra si se va face. Surprinderea mea este ca o data ce le spuneti cetatenilor ca veti face lucrul acesta, atunci cand vrem noi sa facem, aveti de comentat. Asta este surprinzator. Eu zic sa supunem la vot, asa cum ati solicitat, pentru ca sa putem sa aratam si noi cine nu vrea, in mod real, ca primaria sa sustina in totalitate termozolarea.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Mai am o mentiune de facut. Stimati colegi si stimate d-le Viceprimar, totusi vorbim de doua lucruri diferite. Eu am vorbit de preluarea cotei de 20% care ar trebui preluata de la toate asociatiile de proprietari pentru reabilitarea termica gratuita.

D-na Presedinte

Ma scuzati, nu pot sa nu va intrerup. Este conform legii.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Iar d-voastra vorbiti acum de altceva, de preluarea de 50% de la cota ce revine Ministerului Devoltarii Regionale si Turismului, adica e cu totul si cu totul altceva. Pe de alta parte sa nu uitam ca sunt reabilitate termic 27 blocuri , un procent de 5,75% din blocurile actuale si referitor la ce a zis domnul viceprimar mai devreme, din cate stiu s-au dat niste flyere de care primarul actual, Liviu Negoita, catre toate asociatiile spunandu-li-se clar ca se vor reabilita toate blocurile , in numar de 839 blocuri, gratuit. Ceea ce este iarasi o cacealma. Am primit si eu flyerul acela, daca vreti, vi-l aduc.

D-na Presedinte

Dar ati votat pentru aceasta cacealma, cum ii spuneti d-voastra, un proiect de hotarare nu o cacealma.
Dl. consilier Tudorache Cristian

Am votat, dar am cerut in urmatoarea sedinta analizarea oportunitatii de a extinde la toate blocurile preluarea cotei de 20% care revine asociatiilor de propiretari.

D-na Presedinte

Perfect adevarat, dar atunci am combatut cu dl. director de la Juridic si v-am explicat ca asa este legea. Vom face probabil o propunere de schimbare a hotararii de guvern.

Dl. consilier Munteanu Ion

Se pare ca nu s-a inteles. Pe o parte spunem ca s-au reabilitat douazeci si ceva de blocuri, vinovat pentru douazeci si ceva de blocuri e Ministerul Dezvoltarii pentru ca nu ne-a trimis banii, am stat tot timpul dupa ei. Nu ca Primaria Sectorului 3 nu putea sa aloce bani. Acum vrem sa alocam pentru ca, daca stam dupa minister vor mai trece iar, 2, 3, sau 4 ani cand ne va da 10, 15 blocuri pe luna, banii pentru reabilitare. Si atunci ne vom trezi ca vom ajunge in anul 2030 cu blocuri nereabilitate. Deci, eu cred ca trebuie sa votam propunerea pentru ca este o propunere care vine in sprijinul cetateanului si se va face gratuit in totalitate.

Dl. consilier Ciudomirov Mihai

Referitor la hotararea din 2 februarie vreau sa fac o completare. Acolo nu s-a spus ca se reabiliteaza gratuit la cei cu nevoi speciale sau la cei cu salarii mici. Acolo s-a spus clar, se reabiliteaza gratuit la acele persoane care au venitul mediu pe cap de locuitor mai mic decat venitul mediu pe economie. Adica 14.770.000.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Si daca sunt majoritari se reabiliteaza gratuit si iarasi facem o discrepanta intre locuitorii acelui bloc.

Dl. consilier Ciudomirov Mihai

Eu am mai zis si in februarie ca sunt mai putine blocuri acolo unde acest venit pe cap de familie depaseste 14.770.000 lei.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Pe de alta parte haideti sa vedem din acea propunere de rectificare de buget de 37 milioane roni catre partea de reabilitare termica, cate blocuri se vor face concret? Pentru ca la un studiu facut pe cateva blocuri foarte, foarte mari din Sectorul 3, a reiesit ca daca reabilitam termic blocurile cu aceste costuri ...

D-na Presedinte

44 de blocuri.

Dl. consilier Tudorache Cristian

44 de blocuri. In momentul de fata s-au reabilitat 27 .

D-na Presedinte

37!
Dl. consilier Tudorache Cristian

37 si sunt in curs de reabilitare inca 10. Deci ajungem la un procent de 7% blocuri reabilitate termic. Haideti sa vedem daca nu cumva am putea reabilita mai multe blocuri cu acesti bani care fac obiectul acestei rectificari . Pentru ca am constatat ca la unele blocuri cu banii de reabilitare termica la toate apartamentele, se mai face o scara in plus, daca e sa luam un bloc cu 10 scari. Faceti un calcul simplu 6000 euro ori 800 sau 1000 de apartamente s-ar putea sa va dea costul unui bloc mai mic. Cam asta am avut de zis.

Dl. consilier Radulescu Stefan

Voiam, daca tot este domnul director aici, si cred ca este folositor pentru toata lumea, sa ne mai explice o data tot acest proiect ca sa nu mai existe dubii. Ca cei 20%, ca cei 30%...

D-na Presedinte

Ce dubii? D-voastra aveti un dubiu. Noi am votat in sedinta trecuta, unu, doi, aceste dubii. As vrea sa va rog sa le mai si cititi prin proiectele de hotarare.

Dl. consilier Radulescu Stefan

Va deranjeaza daca ne mai explica o data?

D-na Presedinte

Nu, nu ma deranjeaza!
Dl. consilier Radulescu Stefan

Cer eu, personal, sa ni se mai explice o data.

D-na Presedinte

Eu va propun sa supunem la vot propunerea d-lui consilier Nitu.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Eu va propun sa il ascutam pe domnul director, pentru ca daca un consilier a cerut o lamurire ca nu stie, trebuie sa afle.
D-na Presedinte

Poate ar trebui sa mai si citeasca.

Dl. consilier Radulescu Stefan

Ce sa citim, d-na Presedinte?

D-na Presedinte

Ce ati votat!

Dl. consilier Radulescu Stefan

D-voastra puteti sa va uitati in ochii mei sa imi spuneti ce scrie in materialul acela? Avem specialisti aici, pentru ca asta platim, Primaria.

D-na Presedinte

Pot sa ma uit in ochiii d-voastra oricand, dar daca incepem cu aceste dispute care nu isi au rostul ..
Dl. consilier Radulescu Stefan

D-na Presedinte dar vreau sa ni se mai explice o data proiectul, care este problema?
De ce avem aceasta discutie?! Sa stiti ca nu renunt, vreau sa ni se mai explice o data!

D-na Presedinte

Iar eu va spun ca a mai explicat . Eu nu inteleg ce doriti, daca a mai explicat o data vi se pare normal ca 23 de oameni, plus invitatii pe care d-voastra ii aveti, sa ascultam inca o data aceeasi pledoarie?! Nu o sa fie schimbata.



Dl. consilier Radulescu Stefan

Da, mi se pare normal sa mai ascultam o data.

Dl. Viceprimar

D-le consilier, nu este normal. Dl. director Dobranici a fost solicitat prima data sa explice. Daca nu ma insel a vorbit si vreun sfert de ora. Haideti sa supunem la vot daca il mai punem o data sa vorbeasca pe dl. Dobranici pentru ca d-voastra nu ati inteles.

D-na Presedinte

Proiectul s-a votat. Ce sa explice, ce am votat? Si ce ati votat si d-voastra? Daca nu ati inteles de ce ati votat?

Dl. consilier Radulescu Stefan

D-na, eu ca sa pot sa imi exercit corect votul, trebuie sa stiu cu lux de amanunte acest proiect. Punct cu punct, virgula cu virgula.

D-na Presedinte

D-le consilier, perfect de acord.

Dl. consilier Radulescu Stefan

Care e problema?
D-na Presedinte

Problema este ca d-voastra ce doriti sa vi se explice ati votat in sedinta precedenta.

Dl. consilier Radulescu Stefan

Lasati d-na, ca stiu eu ce am votat. Doresc sa mi se mai explice o data. Chiar asa, de unde stiti ce am votat?
D-na Presedinte

Pai a spus colegul d-voastra.

Dl. consilier Radulescu Stefan

Lasati colegul, de unde stiti d-voastra ce am votat? Sau acolo sus, la birou, in loc de cafea luati stenogramele?

D-na Presedinte

D-le consilier, lasati agresivitatea asta.

Dl. consilier Radulescu Stefan

Nu ma mai intrerupeti. Vreau sa aud punctul directorului Juridic si Patrimoniu al Primariei. Care e problema?
D-na Presedinte

Cu privire la care proiect?

Dl. consilier Radulescu Stefan

Cu reabilitarea, ce va faceti ca nu intelegeti?

D-na Presedinte

Care, ca nu inteleg?

Dl. consilier Radulescu Stefan

De astazi, ca doar nu am venit aici la balci, am venit sa votez un proiect de hotarare.

D-na Presedinte

Balci faceti d-voastra.

Dl. consilier Munteanu Ion

Haideti va rog sa trecem la ordinea de zi. Daca e de explicat ceva trebuie sa explicam punctul la care am ajuns , nu ma intorc acum o luna ca cineva a fost ales in consiliu dar de fapt cred ca nu trebuia sa fie ales daca venim si spunem, dupa o luna, ca trebuie sa explice altcineva, cu toate ca are proiectul acasa, proiectul e pus pe site poate sa il citeasca toata lumea.
D-na Presedinte

Supun spre aprobare propunerea d-lui consilier Nitu.

Dl. consilier Nitu Mihai

Nu, un moment, va rog sa spuneti ce propunere! Noi nu suntem de acord sa preia consiliul cota de 50% ce ii revine ministerului, noi consilierii PSD.

D-na Presedinte

Da, d-le consilier, tocmai ati propus-o inainte.

Dl. Viceprimar

Consilierii PSD sau USL?

Dl. consilier Nitu Mihai

D-le Viceprimar suntem intr-o sedinta de consiliu, nu suntem intr-o disputa politica sa discutam USL, PSD .
Dl. Viceprimar

Pentru ca d-voastra ati pronuntat si pronuntati de fiecare data, consilierii PSD fac sau nu fac asta. Noi nu am pronuntat niciodata nume de partide, cu exceptia d-voastra. Haideti sa supunem la vot, cred ca ati fost foarte clar. Domnul consilier Nitu spune exact invers decat spune hotararea de consiliu.
D-na Presedinte

Daca doriti o supunem si pe a d-voastra sau sa o reformuleze domnul, intelegeti-va, va rog!
Dl. consilier Nitu Mihai

Propunerea este in felul urmator. Nu suntem de acord cu cota de 50% sa fie preluata de Consiliul Local in loc sa fie preluata cota de 20% ce revine anumitor asociatii de proprietari. Aceasta este propunerea!
Dl. Viceprimar

E usor neclar. Ati spus asa, ca nu sunteti de acord cu preluarea cotei de 50% in locul celei de 20%? Vreau sa stiu ce votez, ca sa nu fie vreo greseala.

Dl. consilier Nitu Mihai

Propunerea este in felul urmator. Nu suntem de acord cu cota de 50% care ii revine ministerului, sa o finantam noi sau sa renuntam la ea, pentru ca de aici reieise clar, sa renuntam la ea, dar suntem de acord, mai bine sa preluam cota de 20% ce revine asociatiilor de proprietari.
D-na Presedinte

In fine, aceste propuneri raman inregistrate pe procesul verbal. Va supun spre aprobare propunerile.

Dl. consilier Munteanu Ion

Nu puteti sa supuneti spre aprobare o hotarare care a fost votata. Si care spune ca 20% scutim asociatiile.

D-na Presedinte

Tocmai asta incercam sa clarificam de un sfert de ora. Mi-e greu sa inteleg ca nu au inteles nici dansii.
Dl. consilier Circa Honorius

D-na Presedinte, ordinea de zi este formata din 4 puncte. De obicei se anunta la inceputul sedintei daca votam altceva sau nu. Chiar daca suntem intre colegi si incercam sa intelegem ce vor colegii, va spun sincer, nu am inteles. Care era propunerea?

D-na Presedinte

Daca ma lasati pe mine, va sintetizez eu. Dl. consilier Nitu a propus initial sa renuntam la cei 50% care revin Ministerului Devoltarii, dupa care a completat sa fim de acord cu cei 20% pe care noi i-am votat in sedinta pentru toate asociatiile. Hotararea cu cei 20% am votat-o deja, nu avem cum s-o mai introducem acum. Proiectul de hotarare de la punctul 2 de pe ordinea de zi se refera strict la cei 50%. De aceea, va intreb inca o data, ce sa supun la vot? Nu am cum sa introduc aia 20% acum, pe vot, ca am votat proiectul acela de hotarare.
Dl. consilier Nitu Mihai

D-na Presedinte, deci, e destul de simplu, sa nu renuntam la cota de 50% ce ii revine minsterului si toate asociatiile de proprietari sa beneficieze gratuit de reabilitare termica.

Dl. Viceprimar

Iar eu spun, ca e mult mai simplu, atat timp cat noi spunem sa platim noi cota de 50% a ministerului iar d-voastra spuneti invers, este o chestiune care se rezolva prin vot.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Stimati colegi, haideti sa votam si propunerea colegului nostru de a nu renunta la cei 50% si de a prelua noi toate cheltuielile de la asociatiile de proprietari.

D-na Presedinte

Este un proiect de hotarare pe care l-ati votat.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Este altceva. Eu am solicitat la urmatoarea sedinta analizarea oportunitatii sa reusim sa reabilitam termic toate blocurile. Nu s-a votat!

Dl. consilier Circa Honorius

Chiar daca ar fi asa si am fi de acord cu d-voastra, pe ordinea de zi nu se poate introduce un raport fara raport de specialitate. Eu sunt de la comisia juridica, am verificat si cu dl. Dobranici. Va spun eu, ca presedinte de comisie juridica, ca nu se poate.

Dl. consilier Tudorache Cristian

De ce discutam partea de reabilitare termica numai in sedinte extraordinare, pe 2 februarie la fel, acum la fel. De ce nu putem sa discutam intr-o sedinta ordinara, unde putem sa venim cu alta oportunitate, cu alta propunere de Consiliu Local? De ce, de fiecare data, fara puncte diverse sau interpelari?

Dl. consilier Munteanu Ion

Diferenta intre sedintele ordinare este ca avem punct suplimentar si punctul cu intrebari si raspunsuri la final. Dar asta nu inseamna ca putem sa avem la fiecare punct o dezbatere.
Pentru ce vorbesc colegii, nu ne obligati sa incalcam legea, ca dl. Dobranici nu a facut de capul lui. Toate sectoarele au luat din lege. Chestia cu 14 milioane e in lege, noi nu putem sa incalcam legea. Si acum, spre final de mandat.

Dl. Viceprimar

Domnilor, haideti sa o reglementam mult mai simplu. Noi nu am spus ca nu ne gandim la propunerea d-lui consilier, vis a vis de preluarea neconditionata, vom studia in lege. In ceea ce priveste propunerea d-lui consilier, este foarte simpla, este exact invers decat hotararea pe care dorim noi sa o aprobam. Acum, cand vrei ceva invers, e suficient sa votezi. Nu este un amendament de genul, baza legislativa era alta sau o chestiune de a se adauga anumite elemente, cum s-au mai petrecut in consiliul asta. E o chestiune care este clara, se voteaza si impotriva . Eu am ascultat pe toata lumea, de fiecare data. Haideti sa o rezolvam civilizat. In ceea ce priveste ce vrea domnul consilier, e cu totul alt proiect. Trebuie vazuta finantarea. Deci, noi atunci, cand am aprobat pentru acele blocuri, a fost o chestiune foarte clara, prevazuta in buget. Nu se poate face daca e in afara bugetului. Sau sa dam acum o hotarare, marim alocatiile la persoanele cu dizabilitati cu 500, ca e campanie. Nu se poate. Aia trebuie sa se regaseasca in buget, o data ce nu se regaseste nu avem cum sa o facem. Singurul lucru real care se poate face la ora aceasta este sa se voteze acest proioect. Cine vrea sa nu suportam noi partea ministerului poate vota impotriva.

D-na Presedinte

Va supun la vot propunerea d-lui Nitu.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Daca nu, haideti sa votam propunerea d-lui Nitu cu analiza oportunitatii ...

D-na Presedinte

Suntem exact pe votul de la punctul 2, eu nu pot sa votez decat ce am in proiect. Ce imi spuneti d-voastra era pe la diverse sau la introducerea pe ordinea de zi la ordinara . Acum eu pot sa votez propunerea d-lui Nitu cu acei 50%.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Stimata d-na Presedinta, acelasi lucru l-am spus si pe 2 februarie si nu ati tinut cont de el. Atunci nu s-a votat, sub nicio forma, propunerea mea, nici macar in sedinta urmatoare nu s-a analizat posibilitatea de a reabilita termic blocuri gratuit. Asta incerc sa va spun acum, haideti sa votam propunerea d-lui Nitu, ca data viitoare sa venim cu un proiect...

D-na Presedinte

Conform regulamentului nu se poate sa fac asta. Iar atunci cand spuneti d-voastra, pe 2 februarie, nu ati propus sa se voteze, asa cum dl. Nitu a spus, sa votam. O sa iau procesul verbal sa ma uit, nu cred ca v-am obstructionat cumva, sa nu va votez vreo propunere sau sa nu o supun spre aprobare.

Dl. consilier Tudorache Cristian

Ce legatura are sedinta de data trecuta cu asta de acum? Asta am propus, o propunem din nou.
D-na Presedinte

D-voastra ati adus discutia. Ce va pot spune este ca nu am cum decat sa supun la vot propunerea dansului cu privire la proiectul de la punctul 2, ce cuprinde el, 50%. Sunteti de acord, dl. Nitu? Asta e propunerea d-voastra?

Dl. consilier Nitu Mihai

Eu am facut propunerea. D-voastra urmeaza sa decideti. O supuneti, nu o supuneti.

D-na Presedinte

Eu, ca presedinte, nu am cum sa nu va supun la vot propunerile. Deci propunerea o mentineti cu 50%, da?

Dl. consilier Nitu Mihai

Da, sa nu renuntam la cota de 50% ce revine Ministerului Dezvoltarii, pentru ca in felul acesta putem face mult mai multe blocuri. Si sa nu uitam, actualul ministru, Cristian Petrescu, este deputat de Sectorul 3.

D-na Presedinte

Ok.Va supun la vot propunerea d-lui Nitu. Propunerea d-lui Nitu este de a renunta la 50%. Cine este de acord sa renuntam si cine nu este de acord sa renuntam!?

Dl. consilier Comanescu Mihai

Votam aceleasi lucruri. N-are rost sa votam.

D-na Presedinte

Doriti 5 minute de consultari? Nu va intelegeti? D-voastra doriti sa votam, d-voastra doriti sa nu votam.

Dl. consilier Comanescu Mihai

Propunerea d-lui Nitu e impotriva punctului 2, deci nu are rost sa votam, o data da, o data nu.
D-na Presedinte

Asta va explic de un sfert de ora. D-le consilier Nitu, va rog, ca dupa aceea spuneti ca nu am supus eu la vot.

Dl. consilier Nitu Mihai

D-voastra decideti.
D-na Presedinte

Ca presedinte de sedinta eu trebuie sa supun la vot toate propunerile pe care le fac consilierii. Va mentineti propunerea sau votam direct proiectul de la punctul 2?

Dl. consilier Nitu Mihai

Eu imi mentin propunerea, de ce nu am venit cu un proiect acum 4 ani de zile? Si acum cand mai avem o luna pana la alegerile locale, noi ne apucam sa face, ce?

D-na Presedinte

Am inteles!Va supun la vot propunerea d-lui consilier Nitu. Propunerea d-lui Nitu este de a renunta la 50%. Daca sunteti de acord, votati da, daca nu, nu.
7 pentru
16 impotriva
Asadar, va supun spre aprobare proiectul de la punctul 2, asa cum a fost initiat de catre executiv pentru consiliu.
16 pentru
7 impotriva
Proiectul de la punctul 3, „Proiect de hotarare privind modificarea Hotararii Consiliului Local al Sectorului 3 Nr. 5 din 26/01/2012 pentru aprobarea cuantumului unei burse acordate din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si numarul estimat al acestora la nivelul unitatile de invatamant preuniversitar aflate in administrarea Sectorului 3”. Daca sunt propuneri sau obiectiuni? Nu sunt, v-as ruga sa votati!
23 pentru
Proiectul de la punctul 4, „Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului Sectorului 3 pe anul 2012”. Propuneri sau obiectiuni sunt? Nu, v-as ruga sa votati!
16 pentru
7 impotriva
Va multumesc! Declar sedinta inchisa!












PRESEDINTE , SECRETAR,

PROCESUL VERBAL al şedinţei ordinare a Consiliului Local Sector 3 din data de 02.02.2012

MUNICIPIUL BUCURESTI
CONSILIUL LOCAL SECTOR 3





Convocarea acestei şedinţe a fost făcută de Primarul Sectorului 3 prin Dispoziţia nr. 2313/27.01.2012.
Şedinţa a început sub conducerea doamnei consilier Maria Mirela Dinu.
Au participat doamnele şi domnii consilieri, dl.Viceprimar – Victor Tartacuta, dl. Secretar al Sectorului 3 - Marius Mihaita, dl. Director Vasile Dobranici – Directia Juridica si Patrimoniu, dl. Director Ene Lucian – Directia Invatamant, dl. Director Iulian Petre - Directia Impozite si Taxe Locale, d-na Director Alina Socobeanu – Directia Investitii si Achizitii,dl. Marius Popescu – Sef Serviciul Investitii , Lucrari Publice, d-na Director Mirela Ionita – Directia Economica, d-na Claudia Ionescu – Sef Serviciul Buget, d-ra Cristina Macuc – Agentia de stiri B365, d-na Florina Gheorghe – Expert Serviciul Presa si d-nii Ion Ion, Stan C-tin, Saravar Anton cetateni ai Sectorului 3.
La sedinta a participat un numar de 25 consilieri din numarul total de 27.
Au lipsit domnii consilieri Lemnaru Cristian Mihai si Comanescu Mihai.

D-na Presedinte

Buna ziua doamnelor si domnilor consilieri, declar deschisa sedinta ordinara din data de 02.02.2012. Prezenti sunt 25 consilieri. Va supun spre aprobare ordinea de zi cu cele sase puncte. Daca sunt propuneri sau obiectiuni?! Nu sunt, v-as ruga sa votati!
24 voturi pentru
Punctul 1 de pe ordinea de zi “Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local Sector 3 din data de 26.01.2012”. Daca sunt obiectiuni?! V-as ruga sa votati!
25 voturi pentru
Proiectul de la punctul 2 „Proiect de hotarare privind aprobarea scutirii de la plata impozitelor pe cladiri si teren pentru unele categorii de persoane aflate in evidenta Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 3.” Daca sunt propuneri sau obiectiuni?! Nu sunt, v-as ruga sa votati!
24 voturi pentru
1 vot impotriva
Proiectul de la punctul 3 „Proiect de hotarare privind aprobarea preluării integrale de către Sectorul 3 al Municipiului București a finanțării cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie ce au drept scop creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, corespunzătoare cotei proprietarilor aflaţi în imposibilitate de a asigura sumele ce le revin.” Propuneri, obiectiuni? Domnul consilier Nitu, va rog!


Domnul Consilier Nitu Mihai

D-na Presedinte, cine preia cheltuielile aferente lucrarilor de investitii privind cresterea performantei energetice?

D-na Presedinte

Daca ne explicati exact la ce v-ati referit poate vom intelege, nu am inteles intrebarea, daca ati putea sa fiti mai explicit.

Domnul Viceprimar

Nu, sa citeasca art.2, daca imi permiteti, ca e clar „finantarea cheltuielilor mentionate la art.1 se va asigura din bugetul general al Sectorului 3 al Municipiului Bucuresti in limita creditelor bugetare ...”, deci e vorba de bugetul Primariei Sectorului 3.

Domnul Consilier Nitu Mihai

D-le Viceprimar, din raportul de specialitate nu reiese cine preia cheltuielile aferente lucrarilor de investitii.
Domnul Viceprimar

Dar in art. 2 din proiectul de hotarare scrie clar?

Domnul Consilier Nitu Mihai

Nu scrie clar. Va rog sa-l cititi d-voastra.

D-na Presedinte

Tocmai l-a citit!

Domnul Consilier Nitu Mihai

Se spune ca Sectorul 3. Cine este Sectorul 3?

D-na Presedinte

Cum? E intrebare retorica?! Ma scuzati! Cum adica cine este Sectorul 3?

Domnul Consilier Nitu Mihai

D-na Presedinte, cineva trebuie sa preia aceste cheltuieli, daca ne uitam in raportul de specialitate se spune destul de clar, Sectorul 3.

D-na Presedinte

Aveti o problema cu formularea sau...ca nu inteleg efectiv ce doriti sa facem?

Domnul Consilier Nitu Mihai

Sigur, cu formularea, pentru ca nu reiese clar cine preia aceste cheltuieli. Se spune ca Sectorul 3, cine este Sectorul 3? Putea sa spuna, Primaria Sectorului 3, Consiliul Local al Sectorului 3.

D-na Presedinte

D-na Director Ionita, va rog!

D-na Director Economic

Nu se mai uziteaza pentru unitatea administrativa Primaria Sectorului 3 ci Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti. Daca tineti minte in luna decembrie cred sau in urma cu 2-3 sedinte Ministerul de Finante ne-a respins proiectul de credit pentru ca acolo in proiectul de hotarare scrisesem Consiliul Local sau Primaria Sectorului 3. Drept pentru care titulatura asa cum suntem noi inregistrati, functionam ca unitate executiva, nu vorbesc de deliberativ. Unitatea executiva sau autoritatea executiva se numeste Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti. Asa se numesc toate sectoarele. Aceasta este formula care ni se permite de catre institutiile superioare, cele centrale care ne aproba finantarile si la trezorerie si peste tot. Toate primariile sunt sectoare.

D-na Presedinte

Multumesc d-na Director. Domnul consilier Munteanu, va rog!

Dl. Consilier Munteanu Ion

Vreau sa intreb si eu ce se intampla cu cei care sunt in plata acuma. Stiti ca unii platesc in rate, luna de luna.

D-na Presedinte

Domnul Dobranici, va rog!

Dl. Director Directia Juridica si Patrimoniu

Cei care sunt in curs de executare a lucrarilor de reabilitare, respectiv Asociatiile de Proprietari care au inceput lucrarile in baza hotararii de Consiliu Local de finantare sau de creditare, mai bine zis, a lucrarilor de reabilitare, urmeaza sa-si continue lucrarile in baza contractelor de mandat si a conventiilor incheiate in conditiile legii si a hotararii de Consiliu Local anterioare, urmand ca noi, executivul sa va facem o propunere d-voastra, Consiliului Local, in colaborare si cu Directia de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 3, am avut o discutie in acest sens, sa facem un calcul economic si sa incercam sa scutim toti proprietarii care au contribuit sau respectiv, Asociatiile de Proprietari care au contribuit cu cheltuieli la reabilitare, repet de scutire, in conditiile Codului Fiscal, cel putin 7 ani si in functie de calculul care o sa reiasa, corespunzator sumei alocate sau platite pana acum de catre Asociatia de Proprietari.Va multumesc!


Dl. Consilier Tudorache Cristian

Stimati colegi, as dori totusi sa analizam oportunitatea de a prelua primaria toate costurile de reabilitare termica, adica acel procent, dar pentru toti care intra in acest program, nu numai pentru persoanele care nu pot sa plateasca, plus ca e destul de ambigua aceasta hotarare.


Dl. Director Directia Juridica si Patrimoniu

As dori sa fac cateva clarificari, referitor la proiectul de hotarare privind aprobarea preluării integrale de către Sectorul 3 al Municipiului București a acestor cheltuieli. Stiti ca in Legea 230 privind asociatiile de proprietari exista o obligatie, sunt sigur ca ati parcurs-o, art. 16, care spune ca toti proprietarii, respectiv asociatiile de proprietari sunt obligate sa consolideze si sa faca reparatii la blocurile respective, pentru respectarea eficientei energetice. Astfel de hotarari au fost date in doua variante de catre autoritatile locale, o prima varianta, asa cum a fost data de Consiliul Local in 2009 pe o preluare conditionata de o recuperare a sumelor avansate de autoritatea locala, in conditiile art. 14 alin. 1. Atunci autoritatea a apreciat ca ar trebui recuperate aceste sume intrucat programul merge destul de greu pe considerente financiare. Ne-am gandit sa propunem Consiliului Local a doua varianta de hotarare, respectiv preluarea integrala a acestor cheltuieli, in conditiile aceluiasi articol si daca il veti citi cu atentie o sa vedeti ca norma este supletiva, respectiv lasa la aprecierea Consiliului Local daca recupereaza sau nu aceste cheltuieli, se foloseste termenul „pot” si mai este un text la care as face referire, art. 18 , in care autoritatea locala, asa cum au facut si alte autoritati din municipiul Bucuresti si din tara, au preluat inclusiv contributia de la bugetul de stat de 50 % prin Ministerul Dezvoltarii si Locuintelor. Deci, cu atat mai mult, apreciem noi, executivul, ca se pot prelua aceste cheltuieli integral, fara recuperarea lor de la asociatiile de proprietari. In ceea ce priveste ce spunea si domnul Viceprimar, toate aceste reparatii se vor face in limita creditelor aprobate de catre noi, exista o lista aprobata chiar de d-voastra, proiectele vor fi efectuate, lucrarile realizate in functie de banii alocati de d-voastra odata cu votarea bugetului sau asa cum mentioneaza proiectul de hotarare, alte sume, daca nu de la buget, rambursabile, poate sa fie orice fel de suma, credit sau tot ce se poate lua cu aceasta destinatie. Deci, in concluzie, Directia Juridica si Patrimoniu, respectiv directorul, eu, personal, raspund pentru legalitatea acestui proiect de hotarare. Nu este singura autoritate care a gandit in acest fel, mai multe sectoare din municipiul Bucuresti au gandit tot asa, cu preluare integrala, iar principalul motiv a fost de ordin financiar si de blocare la un moment dat a acestui program de reabilitare. Va multumesc!



Dl. Consilier Tudorache Cristian

Multumesc, d-le Director, dar mie tot nu imi este inca clar, daca toate 8oo si ceva de blocuri intrate in acest program sau ma refer la acele blocuri care teoretic ar fi trebuit sa intre in programul de reabilitare vor fi sau nu reabilitate termic?! Au circulat niste flyere in sensul asta, cred ca stiti foarte bine despre ce vorbesc.

Dl. Director Directia Juridica si Patrimoniu

Evident ca bugetul se aproba anual sau pe un program multi anual. La aceasta intrebare va poate raspunde directorul economic, directorul de investitii. Din punctul meu de vedere se va face etapizat, in functie de banii pe care autoritatea ii va avea.

Domnul Consilier Nitu Mihai

D-na Presedinte, sa ni se spuna si noua cum este posibil ca in sectoarele celelalte din Bucuresti, in special in sectorul 1 si 2, blocurile se reabiliteaza termic gratuit, iar la noi in sectorul 3 nu se poate?! Ganditi-va ce situatie vom intalni, mergem la un bloc, cei care au salariul mediu pe economie, poate, la randul lor si-au luat imprumut sa cumpere acel apartament, ei ce vor face daca primaria ia decizia sa faca acel bloc? Eu de asta propun, cum a propus si colegul nostru, d-le daca tot luam o hotarare in sensul acesta, nu stiu cate vom face, unul, doua, dar sa le facem gratuit, exact cum este in sectorul 1 si 2.

D-na Presedinte

Asta este hotararea, asta este ordonanta, proiectul pe care il votati d-voastra acum, la punctul 3, asta spune. Banuiesc ca va referiti la cei 20%, nu la integral, gratuit, absolut tot. Sau la ce va referiti?

Domnul Consilier Nitu Mihai

Pai la 20%. Daca ne uitam pe raportul de specialitate se specifica, numai anumite persoane vor beneficia de aceasta gratuitate.

D-na Presedinte

Asa spune legea, d-le consilier. Asta este legea dupa care facem acest proiect de hotarare.
Domnul Consilier Nitu Mihai

Pai si atunci de ce mai facem acest proiect si trebuia specificat ca numai cei care au salariul mediu pe economie.
D-na Presedinte

Ati citit legea?
Domnul Consilier Nitu Mihai

Da. Cititi si d-voastra, o aveti in fata, probabil aveti proiectul de hotarare.

D-na Presedinte

Legea nu o am in fata, am proiectul de hotarare pe care noi il aprobam astazi. Noi v-am intrebat daca ati citit ordonanta prin care aceste subventii sunt 20%. Este clar ca este numai pentru persoanele defavorizate . Cititi, va rog, explica clar si sunt cuvintele exact asa, „defavorizate”.

Dl. Director Directia Juridica si Patrimoniu

Exista un criteriu pe care noi l-am propus, acolo unde majoritatea, spune textul hotararii , la acele asociatii la care majoritatea proprietarilor se incadreaza in cele doua criterii legale stabilite de art. 14, „persoane cu handicat si persoane al caror venit nu depaseste salariul mediu pe economie”. E vorba de asociatia de proprietari, atentie, nu de fiecare proprietar in parte. Deci noi am introdus un criteriu, acele asociatii in care majoritatea proprietarilor se incadreaza in cele doua criterii, daca jumatate plus unu din proprietari se incadreaza in cele doua criterii legale, le facem gratuit, in sensul ca preluam noi, autoritatea, 20%. Dupa calculele si estimarile noastre toate asociatiile care sunt in program se incadreaza.

Dl. Consilier Tudorache Cristian

Stimati colegi, as vrea sa fie foarte clar, consilierii PNL Sector 3, o sa voteze pentru acest proiect cu rugamintea, ca data viitoare sa analizam oportunitatea de a extinde acest program.

D-na Presedinte

D-le consilier, este pentru tot sectorul, ce sa extindem?

Dl. Consilier Tudorache Cristian

Adica reabilitarea termica in Sectorul 3 sa fie valabila pentru toti cetatenii nu numai pentru aceia care sunt defavorizati.

D-na Presedinte

Asta e articolul din lege, doar pentru defavorizati. Noi ne aliniem acestei legi.

Dl. Consilier Munteanu Ion

Cred ca nu s-a inteles, este vorba de salariul mediu pe fiecare om din familie, adica pe persoana , daca o familie are trei persoane se imparte salariul celui care castiga sau sot, sotie, la trei. De asta beneficiaza pana la urma toti cetatenii, sunt foarte putini oameni de afaceri in sector care sa nu se incadreze. Si cum spunea si domnul Viceprimar, se ia pe asociatii, iar eu nu vad ca un bloc sa aibe atatia oameni de afaceri incat sa nu poata intra in program. Haideti sa fim realisti!

Dl. Consilier Ciudomirov Mihai

Eu cred ca s-a explicat destul de corect si pe intelesul tuturor. Cea mai buna explicatie a fost a d-lui Director, in care a spus ca, daca intr-un bloc 51% sunt persoane defavorizate, sub salariul mediu pe economie, acel bloc se face gratuit pentru toate persoanele din bloc.

Domnul Consilier Nitu Mihai

Care vor fi criteriile? Cu ce blocuri incepem in situatia data sa reabilitam pe raza Sectorului 3? Trebuie sa stim si criteriile, dupa aceea sa nu facem discriminare, incepem cu blocul din Balta Alba si nu incepem cu cel din Minis?!

D-na Presedinte

Cele care au depus cerere, au avize. Am o rugaminte la d-voastra, banuiesc ca ar fi trebuit sa cititi toate aceste lucruri inainte si legea si ordonanta. Daca stam sa facem analiza pe text, pe un articol de lege, ma scuzati, cu tot respectul. D-le Viceprimar, va rog!

Dl. Viceprimar

D-le consilier, cu siguranta un criteriu care nu va exista in Sectorul 3 va fi reabilitarea blocurilor de la bulevarde. Ca sa vada poporul ce multe termoizolam noi. Pentru ca, daca e sa ma intrebati pe mine este absolut incorect si chiar ma indoiesc cu mare sinceritate, ca blocurile din Aviatorilor, 1 Mai, Stefan cel Mare, Dorobanti sunt blocuri in care 51% din oameni traiesc in saracie. Astfel incat restul cetatenilor din sectorul respectiv, care nu beneficiaza nici macar de termoizolare, pentru ca nu sunt la bulevard, le platesc lor, care sunt departe de a fi cei mai amarati, cota parte, ca sa stea si pe Dorobanti sa aiba si blocul termoizolat, pe banii celor mai din spatele blocurilor, care au avut ghinion sa nu fie la bulevard. Acesta, cu siguranta, nu va fi un criteriu. Cum nu a fost nici pana acum, pentru ca, daca ati vazut ce s-a termoizolat la noi, s-a termoizolat dupa rapiditatea cu care asociatia a aprobat, se fac un milion de hartii, se pleaca la minister, sunt o gramada, deci chestiune de rapiditate. Acestea vor fi criteriile!

Dl. Consilier Ciudomirov Mihai

Dupa cat imi amintesc eu, Consiliul Local a votat asemenea criterii in momentul in care s-a demarat aceasta lucrare pentru anveloparea blocurilor. Si imi amintesc asa, printre ele, blocuri cu vechime mai mare de 20 ani, blocuri care au peste 8 etaje, blocuri situate in zone cu densitate mare a populatiei. Nu le mai stiu pe toate, trei mi-am adus aminte si de aceea am vrut sa le anunt. Multumesc!


Dl. Consilier Tudorache Cristian

Ca sa finalizam discutia, zic sa fim concreti, hai sa vedem exact cate blocuri intra in programul de reabilitare gratuit si cate nu.

D-na Presedinte

800.

Dl. Consilier Tudorache Cristian

800 intra? In ce perioada?

D-na Presedinte

De cand il votati, de astazi, pana cand vom finaliza cele 800 blocuri.

Dl. Consilier Tudorache Cristian

Va multumesc!

D-na Presedinte

Va supun la vot proiectul de la punctul 3. Votati, va rog!
19 pentru
Proiectul de la punctul 4, „Proiect de hotarare privind aprobarea utilizarii in anul 2012 a excedentului bugetar ca sursa de finantare a cheltuielilor sectiunii de dezvoltare„ Propuneri, obiectiuni ?! Nu sunt, v-as ruga sa votati !
19 pentru
6 impotriva
Proiectul de la punctul 5, „Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului pe anul 2012„. Propuneri, obiectiuni ?! Nu sunt, v-as ruga sa votati !
16 pentru
8 impotriva
Punctul 6, ” Intrebari, petitii si informarea consilierilor„.

Dl. Viceprimar

D-le consilier Nitu, ati spus data trecuta ca la Scoala 89 erau doar 3 burse, acolo fiind mai multi copii . Probabil ca, daca v-ati fi dus mai des prin consiliul de administratie ati fi constatat ca ei au cerut 25 burse, 11 la nivel primar, 14 la nivel gimnazial, plus bursele de ajutor social, inca 10. Astea sunt la Scoala 89. Ceea ce v-as ruga eu, acum, ca probabil, dupa ce am aprobat noi hotararea de data trecuta, ei ne-au mai trimis o hartie la care, la un numar de 635 elevi ai scolii, scoala ne-a cerut 419 burse, plus inca 10 de ajutor social. Deci 429 burse. Cred ca e o scoala merituoasa. Asta ati putea verifica daca chiar toti acesti copii, asa cum am vorbit data trecuta, ei trebuie sa se incadreze in niste criterii date de o lege care da aceste criterii foarte, foarte clar. Eu, sincer, ma indoiesc, cred ca nici la Oxford 70%... Deci cei 3 sunt de fapt 25 si erau de atunci, de cand a solicitat scoala. Multumesc !

Domnul Consilier Nitu Mihai


D-le Viceprimar, e bine ca imi tineti evidenta daca am fost sau nu la consiliul de administratie. Eu va invit maine dimineata, la ora 10 si vom constata ca in procesul verbal au fost numai 3 burse. Iar, mai nou, se pare ca s-au suplimentat inca 23. Deci , va rog frumos, nu va caracterizeaza pe d-voastra sa imi reprosati mie daca merg sau nu merg la consiliile de administratie. Eu cu d-voastra mergem la consiliile de administratie din care fac parte si merg si eu cu d-voastra la consiliile de adminsitratie din care faceti parte. Sa vedem la cate sedinte am participat eu si la cate ati participat d-voastra.

Dl. Viceprimar

Asta a fost o capcana pentru ca ,de fapt, cele 3 burse au fost pe hotararea din decembrie, d-le consilier si au fost numai pentru decembrie. Pentru anul 2012 au fost de la inceput 25 dar, intr-adevar, am fost curios de ce nu ati stiut lucrul acesta, cele pe 2012, cele 25, s-au discutat la o sedinta la care nu ati fost si cu ocazia asta am aflat si eu. Credeti-ma, nu ma intereseaza programul d-voastra.

Domnul Consilier Nitu Mihai

Daca nu va interesa nu trebuia sa mentionati lucrul acesta. Dar, ma rog, aceasta este o alta discutie. Daca doriti o avem oricand.
D-na Presedinte, am cerut sa mi se dea contractul cu firma ROSAL, de aproximativ 5 sau 6 luni. Nu l-am primit nici la ora actuala. Vreau sa va spun ca pe toate strazile secundare din Sectorul 3, in conditiile in care a incetat sa ninga de aproximativ 10 zile, nu se poate circula. Vreau sa stiu cine se ocupa de strazile secundare, sa facem deszapezire si pe strazile secundare pentru ca nu se poate circula. Si cand voi primi contractul?

D-na Presedinte

O sa-l primiti. Altcineva mai doreste? Nu. Declar sedinta inchisa!







PRESEDINTE , SECRETAR,

Legea 230/2007 ( extras)

ART. 16
(1) Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervenţiilor, se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clădiri.
(2) În clădirile afectate de seisme, proprietarii au obligaţia de a lua de urgenţă măsuri pentru consolidare, cu sprijinul autorităţii publice locale sau centrale.

Ordonanţă de urgenţă nr. 69 din 30/06/2010

privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală

________________________________________
___________
Text actualizat la data de 11.06.2011. Actul include modificările din următoarele acte:
- Legea nr. 76/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 08/06/2011.


___________
Pus în aplicare prin:
- Norma publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 537 din 02/08/2010.


Situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, constă în necesitatea reducerii consumului de energie în locuinţe, în condiţiile asigurării şi menţinerii condiţiilor de climat interior în cadrul acestora, prin promovarea de măsuri incluse în Planul naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice,
având în vedere faptul că Directiva 2006/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice şi de abrogare a Directivei 93/76/CEE a Consiliului prevede planuri naţionale de eficienţă energetică la utilizatorii finali, precum şi măsuri instituţionale şi legislative pentru realizarea acestora,
luând în considerare prevederile Directivei 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanţa energetică a clădirilor, pentru aplicarea unor măsuri financiare în sprijinul reducerii consumurilor energetice şi a creşterii numărului de clădiri cu consum redus de energie din sursele clasice,
în scopul reducerii consumului de energie în clădirile de locuit, ca măsură de protecţie socială a populaţiei prin reducerea cheltuielilor cu întreţinerea locuinţelor ca urmare a eliminării subvenţiei la energia termică şi a creşterii preţului combustibilului utilizat pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum,
având în vedere necesitatea diminuării efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a creşterii independenţei energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire şi a apei calde de consum, precum şi a ameliorării aspectului urbanistic al localităţilor,
ţinând cont de faptul că prin adoptarea de urgenţă a prezentului act normativ se vor realiza susţinerea creşterii economice şi contracararea efectelor negative pe care criza financiară internaţională actuală le poate avea asupra sectorului energetic şi al construcţiilor, inclusiv prin utilizarea resurselor energetice naţionale,
în considerarea faptului că executarea lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit vizează susţinerea operatorilor economici din domeniul construcţiilor, al instalaţiilor pentru construcţii, precum şi crearea de noi locuri de muncă,
neadoptarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ conduce la grevarea în continuare a bugetului statului cu cheltuieli de tipul celor efectuate în temeiul unor programe naţionale privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe în cazul blocurilor de locuinţe ale căror asociaţii de proprietari pot susţine financiar executarea lucrărilor de reabilitare termică,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,


Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.


CAPITOLUL I
Dispoziţii generale


Art. 1. - Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor tip locuinţe unifamiliale, denumite în continuare clădiri de locuit, constituie acţiune de interes public în scopul reducerii consumurilor energetice la consumatorii finali, cu efect direct în reducerea costurilor cu încălzirea şi prepararea apei calde de consum şi indirect în reducerea consumului de combustibil convenţional şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Art. 2. - (1) Scopul prezentei ordonanţe de urgenţă este facilitarea accesului asociaţiilor de proprietari - persoane juridice fără scop patrimonial - şi a proprietarilor locuinţelor unifamiliale - persoane fizice, denumiţi în continuare beneficiari, la contractarea de credite bancare acordate de instituţii de credit, denumite în continuare finanţatori, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată pentru executarea lucrărilor de intervenţie privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit.
(2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile beneficiarilor clădirilor de locuit construite şi recepţionate până la sfârşitul anului 2000.
Art. 3. - Lucrările de intervenţie privind reabilitarea termică care pot fi finanţate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă cuprind:
a) reabilitarea termică a anvelopei clădirii şi a instalaţiilor aferente;
a1) repararea şi/sau închiderea, după caz, a balcoanelor/logiilor blocurilor de locuinţe, în condiţiile respectării reglementărilor tehnice în vigoare privind asigurarea ventilării naturale a încăperilor;
___________
Litera a1) a fost introdusă prin punctul 1. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


b) repararea, după caz, înlocuirea/achiziţionarea cu montaj a centralei termice de bloc/scară, respectiv a centralei termice aferente locuinţei unifamiliale, precum şi a instalaţiilor aferente acesteia;
c) introducerea, după caz, a unor sisteme alternative pentru asigurarea parţială/totală a energiei pentru apă caldă de consum, iluminat şi/sau încălzire.
Art. 4. - Reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare şi dobândă subvenţionată cuprinde următoarele etape:
a) expertizarea tehnică, certificarea energetică şi auditul energetic al clădirii existente şi proiectarea lucrărilor de intervenţie;
b) executarea lucrărilor de intervenţie;
c) recepţia şi certificarea energetică a clădirii la terminarea lucrărilor;
d) recepţia finală, la expirarea perioadei garanţiei de bună execuţie a lucrărilor.
Art. 5. - (1) Decizia de reabilitare termică a clădirilor de locuit în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se ia de către beneficiar.
(2) În cazul asociaţiei de proprietari, hotărârea pentru executarea lucrărilor de reabilitare termică şi de contractare a unui împrumut bancar în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se va lua cu votul a minimum 90% din membrii asociaţiei de proprietari. Hotărârea adunării generale a asociaţiei de proprietari se va aduce la cunoştinţa tuturor proprietarilor din condominiu, inclusiv a celor care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari, prin afişare la avizierul asociaţiei, în termen de 5 zile de la data când a fost adoptată.
Art. 6. - (1) În situaţia în care executarea lucrărilor de intervenţie prevăzute la art. 3 se autorizează în condiţiile legii, certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit se eliberează în regim de urgenţă, cu scutire de taxă, prin exceptare de la prevederile legale în vigoare.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru executarea lucrărilor de intervenţie privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit, autorizaţia de construire se emite fără prezentarea titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţie, a extrasului de plan cadastral şi a extrasului de carte funciară de informare.
Art. 7. - Expertizarea tehnică, proiectarea şi verificarea proiectelor, executarea şi recepţia lucrărilor şi dirigenţia de şantier se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, iar certificarea şi auditul energetic se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, cu modificările ulterioare, a actelor subsecvente acestora, precum şi a reglementărilor tehnice în vigoare la data proiectării/executării lucrărilor de intervenţie.


CAPITOLUL II
Finanţarea şi garantarea


Art. 8. - Expertiza tehnică, certificatul de performanţă energetică şi auditul energetic ale clădirii existente, documentaţia pentru autorizarea lucrărilor de intervenţie, după caz, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie, precum şi certificatul de performanţă energetică a clădirii reabilitate termic se realizează, în condiţiile legii, prin grija beneficiarului şi se finanţează din sursele proprii ale acestuia.
Art. 9. - Executarea lucrărilor de intervenţie se finanţează astfel:
a) din sursele beneficiarilor şi/sau din alte surse, constituind contribuţia proprie a beneficiarilor şi reprezentând minimum 10% din valoarea totală a cheltuielilor prevăzută în devizul general;
b) din credite bancare, în lei, cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, contractate de beneficiari şi garantate în procent de 100% de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele şi în contul statului, reprezentând maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor prevăzută în devizul general.
___________
Art. 9. a fost modificat prin punctul 2. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


Art. 10. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 9, autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea asociaţiilor de proprietari, pot finanţa, din fondurile aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale şi/sau din alte surse legal constituite, în cuantum de maximum 30% din valoarea totală a cheltuielilor prevăzută în devizul general, următoarele:
a) executarea lucrărilor de intervenţie, în care poate fi inclus şi cuantumul de minimum 10% prevăzut la art. 9 lit. a);
b) elaborarea documentaţiilor prevăzute la art. 8.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 3. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


(2) Criteriile de selecţie, cuantumul şi condiţiile de finanţare, în aplicarea prevederilor alin. (1), se stabilesc şi se aprobă prin hotărâre a consiliului local.
Art. 11. - Perioada de rambursare a creditelor bancare cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată este de maximum 5 ani.
Art. 12. - (1) Dobânda aferentă creditelor bancare cu garanţie guvernamentală acordate beneficiarilor se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.
(2) Structura dobânzii, precum şi plafonul maxim al creditului cu garanţie guvernamentală, pe beneficiar, se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Orice alte costuri aferente creditului, precum şi penalităţile percepute de finanţator ca urmare a neplăţii ratelor la termenele scadente conform graficului de rambursare a creditului aprobat se suportă de către beneficiar.
Art. 13. - (1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului în favoarea finanţatorilor care acordă credite beneficiarilor.
(2) Între Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. se încheie o convenţie prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în derularea finanţării prin credite bancare cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată.
(3) Beneficiarul va garanta prin angajament asumat de către proprietarii locuinţelor unifamiliale sau ai celor din blocurile de locuinţe, în calitate de fidejusori, pentru recuperarea sumelor neplătite de beneficiar rezultate din executarea garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele şi în contul statului.
(4) Asupra imobilelor incluse în programul prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se notează în partea a III-a a cărţii funciare a imobilelor existenţa contractului de împrumut şi a convenţiei de fidejusiune.
(41) La încheierea contractelor de credit, beneficiarii proprietarii locuinţelor unifamiliale, persoane fizice, respectiv membrii asociaţiei de proprietari încheie convenţiile de fidejusiune în cadrul instituţiilor de credit.
___________
Alineatul (41) a fost introdus prin punctul 4. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


(42) Prin excepţie de la prevederile alin. (41), nu încheie convenţie/convenţii de fidejusiune membrul/membrii asociaţiilor de proprietari care finanţează, din venituri proprii, cota-parte ce îi/le revine din valoarea de execuţie a lucrărilor de intervenţie din devizul general.
___________
Alineatul (42) a fost introdus prin punctul 4. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


(5) La transmiterea dreptului de proprietate, dobânditorul se subrogă în drepturile şi obligaţiile proprietarului fidejusor.
(6) În cazul în care se achită contravaloarea împrumutului, notarea prevăzută la alin. (4) se radiază în condiţiile legii.
(7) În cazul în care beneficiarul este o asociaţie de proprietari, proprietarii din blocul de locuinţe sunt obligaţi să plătească sumele neplătite de beneficiar rezultate din executarea garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele şi în contul statului, în limita cotei-părţi ce le revine din valoarea creditului, proporţional cu cota-parte indiviză deţinută de fiecare proprietar din proprietatea comună.
Art. 14. - Între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi finanţatorii care acordă credite bancare beneficiarilor în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se încheie convenţii, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în finanţarea dobânzii subvenţionate aferente sumelor utilizate din creditele acordate, în limita plafonului anual aprobat cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.


CAPITOLUL III
Executarea şi recuperarea garanţiilor de stat


Art. 15. - (1) Sumele rezultate din executarea garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. în numele şi în contul statului se plătesc finanţatorului de către Ministerul Finanţelor Publice din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale, pe baza documentelor justificative prezentate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) ce urmează a fi recuperate sunt scadente începând cu ziua următoare datei efectuării plăţii de către Ministerul Finanţelor Publice.
(3) Înscrisurile întocmite de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda naţională, constituie titluri de creanţă şi cuprind elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Creanţele individualizate în aceste titluri sunt asimilate creanţelor fiscale.
(4) În termen de 15 zile de la data efectuării plăţilor prevăzute la alin. (1), titlurile de creanţă împreună cu dovada comunicării acestora se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea colectării potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cadrul aceluiaşi termen titlul de creanţă se comunică debitorului.
(5) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la împlinirea termenului de 60 de zile de la data comunicării acestuia către debitor.
(6) Sumele încasate potrivit alin. (4) constituie venituri ale bugetului de stat şi se virează într-un cont de venituri bugetare distinct.
(7) Dispoziţiile art. 154 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul executării silite pentru stingerea creanţelor datorate bugetului de stat rezultate din executarea garanţiilor emise în numele şi în contul statului, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.


CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale


Art. 16. - (1) Plafonul anual al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 13 alin. (1) se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(11) Proprietarii persoane fizice ai locuinţelor unifamiliale şi asociaţiile de proprietari pot beneficia de credite pentru executarea lucrărilor de intervenţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă dacă nu înregistrează mai mult de două rate scadente şi neachitate la plata facturilor la utilităţi, în ultimele 3 luni calendaristice anterioare evaluării condiţiilor de acordare a creditelor de către finanţator.
___________
Alineatul (11) a fost introdus prin punctul 5. din Legea nr. 76/2011 începând cu 11.06.2011.


(2) Condiţiile generale de acordare a creditelor, a garanţiilor guvernamentale, criteriile de eligibilitate pentru beneficiari, bănci şi operatori economici cu activitate în construcţii, precum şi regulile de gestionare a subvenţiilor şi garanţiilor se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, elaborate de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 7 zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 17. - Atribuirea contractelor de servicii privind executarea lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit prin credite bancare cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată se efectuează în condiţiile legii.
Art. 18. - Executarea lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se realizează cu scutire de la virarea cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului, prin exceptare de la prevederile legale în vigoare.


PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
Adriean Videanu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 30 iunie 2010.
Nr. 69.

Decizia nr. 7 din 16.04.2012

DECIZIA nr. 7 /16.04.2012
Avand in vedere prevederile art. 24, 25, 26, 30 din Legea 230/ 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, actualizata- septembrie 2010, dispunem convocarea Adunarii Generale a asociatiei pe data de 24.04.2012, ora 19.00.
ORDINEA DE ZI:
1. Aprobarea de Adunarea Generala a asociatiei a masurii de intrare in programul de reabilitare termica in conformitate cu H C L Sector 3 din 02.02.2012 si OUG 69/2010 privind reabilitarea termica a cladirilor de locuit cu finantare prin credite bancare cu garantie guvernamentala.
2. Aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012;

La prezenta sedinta au fost invitati membrii comisiei de cenzori si administratorul.
Prezenta decizie a fost aprobata de Comitetul Executiv.

COMITETUL EXECUTIV

ANUNT ADUNARE GENERALA 24.04.2012

A N U N T

PE DATA DE 24.04.2012, ORA 19.00, VA AVEA LOC SEDINTA ADUNARII GENERALE A ASOCIATIEI DE PROPRIETARI BLOCUL 20 B1.
ORDINEA DE ZI :
1. Aprobarea de Adunarea Generala a asociatiei a masurii de intrare in programul de reabilitare termica in conformitate cu HCL Sector 3 din 02.02.2012;
2. Aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012;


COMITETUL EXECUTIV

duminică, 8 aprilie 2012

PLAN DE REPARATII - 2012

In conformitate cu prevederile art. 27 si 30 din Legea nr. 230/ 2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, Comitetul Executiv propune prezentul Plan de reparatii pe anul 2012, ce cuprinde urmatoarele lucrari:

1. Repararea (modernizarea) cabinei ascensorului;
2. Inlocuirea tevilor de apa calda de la subsol, cu tevi din PPR;
3. Zugravirea holului de la intrarea in bloc si placarea cu faianta;
( Lucrare realizata- 04.2012)
4. Montarea unui sistem de supraveghere video.

Prezentul plan de reparatii a fost aprobat de adunarea generala din data de 11.02.2012

COMITETUL EXECUTIV

marți, 3 aprilie 2012

Hotararea nr.27 din 31.03.2012

HOTARAREA nr. 27
din data de 31.03.2012
al Adunarii Generale a asociatiei




In baza prevederilor Legii 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, actualizata in septembrie 2010, art. 23, art. 24, art. 25, art. 26 si art. 30, precum si a Deciziei nr. 5 a Comitetului Executiv, s-a luat masura solicitarii aprobarii asociatiei pe baza de semnatura, pentru urmatoarele probleme:
1. Rectificarea bugetului pentru reparatii, respectiv pentru lift ( este necesar pe langa modernizarea cabinei si repararea/revizia ISCIR- planificata pentru luna mai 2012), deasemenea este necesara in plus, o suma pentru zugravirea holului de la intrare, in total 3000 lei.
2. Desfiintarea usilor metalice din holul din imediata apropiere a liftului, cat si a dubluri usilor de la intrare, impreuna cu tamplaria metalica aferenta. Acestea nu au putut asigura economia de energie, deoarece in permanenta au avut geamurile sparte si nu se puteau inchide, fiind defecte din constructie.

Extras din Legea 230/2007
În situaţii excepţionale, hotărârile pot fi luate prin acordul scris al majorităţii proprietarilor unei scări sau unui bloc, membri ai asociaţiei de proprietari, pentru probleme care îi vizează direct, pe bază de tabel nominal.

Prezenta hotarare a fost aprobata de majoritatea membrilor asociatiei, pe baza de semnatura, conform prevederilor legale in vigoare.


COMITETUL EXECUTIV

Decizia nr. 6 din 31.03.2012

Avand in vedere prevederile art. 24,25,26,30 din Legea 230/ 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, actualizata septembrie 2010, Hotararea Adunarii Generale a asociatiei nr.12 din 11.02.2012, Hotararea Adunarii Generale a asociatiei nr. 27 din 31.03.2012, se supune spre analiza si aprobare urmatoarele oferte pentru zugravirea si faiantarea holului de la parter:
1. Oferta SC Gotica Stil Srl= 3544 lei;
2. Oferta SC Edelwaisalp serv. Srl= 4200 lei ( fara tva);
3. SC ES Esperanta Madalina Srl= 2980 lei;
4. SC Izo Nicola Constructii Srl= 4503 lei.
In urma discutiilor purtate, Comitetul Executiv a stabilit ca oferta cea mai avantajoasa pentru asociatie este cea prezentata de SC Izo Nicola Constructii srl.
Prin prezenta decizie imputernicim presedintele asociatiei sa intocmeasca si sa semneze documeltele necesare executarii lucrarii .
Lucrarea se va executa cu respectarea Hotararii Adunarii Generale a asociatiei nr. 27 din 31.03.2012, respectiv cu desfiintarea usilor din fata liftului si a dublurii celor de la intrare, impreuna cu tamplaria metalica.
In cazul in care sumele necesare acestei lucrari sunt insuficiente se vor folosi sume din fondul de rulment existent in contul acociatiei, in conformitate cu hotararea asociatiei.
La prezenta sedinta au fost invitati membrii comisiei de cenzori si administratorul.
Prezenta Decizie a fost aprobata de Comitetul Executiv.

COMITETUL EXECUTIV

Decizia nr. 5 din 30.03.2012

Avand in vedere prevederile art. 30 din Legea 230/ 2007 propunem spre aprobare Adunarii Generale a asociatie, urmatoarele probleme:
1. Rectificarea bugetului pentru reparatii, respectiv pentru lift ( este necesar pe langa modernizarea cabinei si repararea/revizia ISCIR- planificata pentru luna mai 2012), deasemenea este necesara in plus, o suma pentru zugravirea holului de la intrare, in total 3000 lei.
2. Desfiintarea usilor metalice din holul din imediata apropiere a liftului, cat si a dubluri usi de la intrare, impreuna cu tamplaria metalica aferenta. Acestea nu au putut asigura economia de energie , deoarece in permanenta au avut geamurile sparte si nu se puteau inchide fiind defecte din constructie.

La prezenta sedinta au fost invitati membrii comisiei de cenzori si administratorul.
Prezenta Decizie a fost aprobata de Comitetul Executiv.

COMITETUL EXECUTIV